Predică la Praznicul Nașterii Domnului

 

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Într-unul dintre textele Sfintei Scripturi se spune că lumea s-a învechit, s-a degradat de-a lungul anilor, deoarece omul a pierdut legătura cu Dumnezeu, iar comuniunea dintre Dumnezeu și om s-a diminuat. Sfântul Pavel spune că întreaga creație așteaptă revelația fiilor lui Dumnezeu, așteaptă momentul când omul va deveni din nou deplin, în toată frumusețea și splendoarea chemării sale. În ziua în care ne amintim de Nașterea lui Hristos, de Întruparea Fiului lui Dumnezeu, putem să vedem că a venit începutul unei noi ere. Dumnezeu este în mijlocul nostru: acesta este înțelesul cuvântului „Emanuel”. Dumnezeu este cu noi și lumea nu mai e la fel.

Trăim într-o lume în care Dumnezeu a venit, în care El este puterea dătătoare de viață, inspirația, viața însăși, veșnicia însăși ajunsă deja la noi. Și de aceea Sfântul Ioan Evanghelistul, în cartea Apocalipsei, vorbind despre Hristos ca Cel ce este „Sfârșitul”, nu folosește neutrul din limba greacă, așa cum ar fi trebuit, ci masculinul: fiindcă „Sfârșitul” nu este un moment în timp, Sfârșitul nu este ceva ce se întâmplă, ci este Cineva care vine. Da, noi așteptăm ziua când Dumnezeu va veni în slavă, când toată istoria se va încheia, când toate vor fi adunate, când Dumnezeu va fi „toate în toți”*. Dar Dumnezeu este încă de acum în mijlocul nostru. Încă de acum putem să vedem ceea ce este omul prin chemare și poate să fie prin participare. Dar aceasta este o chemare, care are nevoie de un răspuns. Dumnezeu Își dă dragostea, Dumnezeu Se dă pe Sine ‒ nu doar în Sfintele Daruri ale Euharistiei, ci și în toate modurile posibile, El este pregătit să intre în viețile noastre, să ne umple inimile, să Își facă tron în mințile noastre.

Dar, pentru a face aceasta, pentru a-I permite să facă aceasta, trebuie să ne predăm pe noi înșine în mâinile Lui, trebuie să răspundem la iubire cu iubire, la credință cu credința pe care Dumnezeu o are în noi, cu credința care este încredere și credincioșie față de El. Și apoi, fiecare în parte și toți împreună vom deveni Împărăția lui Dumnezeu care vine cu putere, începutul desăvârșirii timpului, începutul
slăvitei noastre biruințe! Oare nu este aceasta ceva pentru care merită să luptăm? Nu merită să ne întoarcem de la tot ceea ce ne desparte de propria noastră integritate, pe unul de altul și de Dumnezeu, și să ne dăm voie să devenim făpturi noi?

Să facem aceasta acum, deoarece începutul a venit și într-un fel sfârșitul deja este în mijlocul nostru: să depășim tot ceea ce este nevrednic de noi și să Îi permitem lui Dumnezeu să ne transfigureze viețile! Slavă lui Dumnezeu pentru dragostea Lui! Slavă lui Dumnezeu pentru credința pe care o are în noi și pentru nădejdea pe care a pus-o în noi! Amin!