Deşi mâncăm multe feluri bogate şi deosebite la Paşti, asprimea Postului Mare ne ajută să ne vindecăm pofta pentru mâncare şi alte forme de autosatisfacţie, măcar puţin. Iar două zile de post pe săptămână şi patru perioade de post pe an ne oferă mult din exerciţiul dorit. Renunţarea de sine devine parte a ritmului vieţii noastre, lucrul de care avem nevoie cei mai mulţi dintre noi. Postul face posibilă sărbătorirea, savurarea unei mese într-adevăr bune ca semn de bucurie. Când ai postit cu stricteţe de-a lungul Postului Mare, poţi cu adevărat sărbători la Paşti, atunci când mănânci viţelul îngrăşat.
Desigur, este greu să fii un bun postitor. Noi învăţăm smerenia atunci când ne dăm seama cât de lipsiţi de putere suntem în faţa costiţelor la grătar, a puiului fript, a cozonacului. Stomacul nostru şi papilele gustative sunt corupte până la degradare şi nu le place până nu li se face voia. Abțineți-vă de la friptură şi este uşor să nu vă mai gândiţi la nimic altceva decât la friptură. Da, chiar nu suntem buni de nici o ispravă. Dorinţele şi poftele noastre sunt fără control, după cum ştie oricine s-a luptat să piardă din greutate sau a spus: „Ei, voi lua doar un chips”, înainte de a se uita mirat, câteva minute mai târziu, la punga goală. Suntem mult mai neputincioși decât ne place să credem.
Postul ne oferă un anumit antrenament ca să rezistăm dorinţelor trupeşti pentru plăcere, ce ne copleşesc şi cărora pare imposibil să le ținem piept. Evident, este un instrument foarte bun în lupta împotriva lăcomiei pântecelui, pe care deşi este posibil, este improbabil să o depăşim cu brânză tofu, năut şi broccoli. A învăța că putem trăi cu un meniu modest şi sănătos, care nu include mâncărurile noastre preferate, este cu adevărat o binecuvântare. Da, viaţa merge mai departe chiar și atunci când nu este împlinită voia noastră şi nu ne satisfacem fiecare dorinţă egocentrică. Deşi mâncăm multe feluri bogate şi deosebite la Paşti, asprimea Postului Mare ne ajută să ne vindecăm pofta pentru mâncare şi alte forme de autosatisfacţie, măcar puţin. Iar două zile de post pe săptămână şi patru perioade de post pe an ne oferă mult din exerciţiul dorit. Renunţarea de sine devine parte a ritmului vieţii noastre, lucrul de care avem nevoie cei mai mulţi dintre noi. Postul face posibilă sărbătorirea, savurarea unei mese într-adevăr bune ca semn de bucurie. Când ai postit cu stricteţe de-a lungul Postului Mare, poţi cu adevărat sărbători la Paşti, atunci când mănânci viţelul îngrăşat. Cei care nu au postit încă se vor bucura de masă, dar este o intensitate a celebrării atunci când guşti carne pentru prima dată, după mai multe săptămâni. Haideţi să recunoaştem. Noi suntem fiinţe umane și în mod natural ne plac unele mâncăruri mai mult decât altele. Are sens să asociem momentele importante ale anului creştin, mai ales Paştile şi Crăciunul, cu mese bogate care îi aduc pe toţi împreună în celebrarea plină de bucurie a Veştii celei Bune. Patruzeci de zile sau mai mult de postire ne ajută să ne pregătim a primi binecuvântarea sărbătorii pe cât de mult posibil. Nu, aceasta nu înseamnă lăcomia pântecelui sau alte păcate, ci înseamnă că vom fi mai apreciativi faţă de mâncarea bogată şi buna tovărăşie ca semne ale mântuirii noastre. Postirea ne ajută, într-adevăr, să apreciem mâncarea ca pe o binecuvântare.
(Pr. Prof. Philip LeMasters, Credinţa uitată. Vechi adevăruri din Răsăritul creştin pentru creştinii contemporani, Traducere din engleză MĂDĂLIN ENCIU, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 89-90)
