„Pace vouă” (Lc. 24, 36), le-a spus ucenicilor Săi Domnul, când li S-a arătat după Învierea Sa din morți. Domnul le-a dat pacea Sa dumnezeiască ca pe cel mai de preț bun pentru sufletele lor: pacea cu Dumnezeu, pacea cu ei înșiși și cu aproapele.
„Pace vouă” (Lc. 24, 36), le-a spus ucenicilor Săi Domnul, când li S-a arătat după Învierea Sa din morți. Domnul le-a dat pacea Sa dumnezeiască ca pe cel mai de preț bun pentru sufletele lor: pacea cu Dumnezeu, pacea cu ei înșiși și cu aproapele. Această pace le este comunicată celor credincioși pentru dragostea față de Dumnezeu și pentru păzirea poruncilor Sale. Această pace nu poate exista într-un suflet alipit de lume și de bunurile ei înșelătoare, de podoabe pământești, de trupul său sau de un trup străin.
Într-adevăr, cum ar putea Dumnezeu să petreacă într-un om împătimit de bani, de exemplu, când inima sa este stăpânită de această patimă dezgustătoare, care Îl îndepărtează de Dumnezeu. Cel iubitor de arginți se face străin de Dumnezeu, Îl umilește, Îl izgonește din gândurile și din inima sa. În sufletul celui iubitor de arginți nu există loc pentru Dumnezeu, Care este Izvorul tuturor bunătăților, de la Care provine existența noastră și toate bunurile: respirația, hrana, băutura, îmbrăcămintea, locuința, sănătatea, iertarea păcatelor, luminarea sufletului, pacea, lumina, bucuria, orice propășire în faptele cele bune.
Pacea este dăruită de Dumnezeu unui suflet care s-a eliberat de patimi. De ce nu există pace între Stat și Biserică? Din pricina faptului că oamenii L-au părăsit pe Dumnezeu – Izvorul și Împăratul păcii – iar Biserica Sa primește, conservă și împarte în continuare pacea lui Dumnezeu. Toți s-au îndepărtat de Dumnezeu.
Dar totuși cum dobândeau pacea sfinții lui Dumnezeu? Prin renunțarea la omul cel vechi cu faptele lui, prin răstignirea trupului cu patimile și cu poftele lui și prin diverse nevoințe.
Fragment extras din cartea : „O viață în Hristos – sfaturi pentru omul contemporan”
