Mulți oameni Îl resping pe Dumnezeu din cauza răului din lume, întrucât lor nu le place un Dumnezeu care ar permite ca ei sau alții să sufere, ca atare, nu vor să aibă de a face cu El. Ca preot, am fost pus în situația de a auzi fel de fel de explicații atunci când viitoarea mireasă, înainte de nuntă cu o săptămână, s-a dus la Domnul. Cum explicațiile unora nu aveau putere de argument, am înțeles că nedreptatea, suferința, moartea prematură produc în mulți nu doar nemulțumire, ci și necredință. Și expandează. Nedreptatea n-o poți explica prin necredință.
Această formă de ateism, conchide Craig, este una a respingerii Lui, nu a inexistenței Lui. Are credința ceva de spus? Din perspectiva teistă, Dumnezeu nu este un Creator distant, nici o ființă impersonală, ci un Tată iubitor Care ne împărtășește suferințele și suferă alături de noi. Ne apropiem de miezul problemei, iar soluția se poate anticipa. Nedreptatea suportată de Hristos. O suferință neacceptată poate fi un motiv de revoltă. Necazul poate produce în unii răbdare, în alții nemulțumire. Frica, în unii, produce curaj, dar în alții lașitate. Ori suferința are o putere revelatorie – prin Hristos. Pe scurt, Dumnezeu suferă alături de noi. Însuși Alvin Plantinga se întreabă retoric cum Îl putem respinge pe Cel care a renunțat la tot pentru noi?
