2 februarie – Întâmpinarea Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos la Templu

 

Astăzi, sărbătorind întâmpinarea lui Hristos de către drepții Simeon și Ana la Templu, ajungem la capătul unei serii de sărbători care ne-au condus prin întunericul nopților lungi și friguroase de iarnă, o serie de sărbători care au scos la lumină diferite aspecte ale căutării sau găsirii noastre de către Dumnezeu: Cuvântul devine trup în mica peșteră întunecoasă, în adâncurile pământului; arătarea lui
Dumnezeu prin scufundarea în ape.

Acum, respectând Legea mozaică, la patruzeci de zile după naștere, Hristos, întâiul născut, este adus la Templu ca să împlinească Legea, și Legea să fie împlinită de El. Fiind adus la Templu, El este întâmpinat de bătrânul Simeon și de prorocița Ana: acum cele vechi trec și cele noi vin. Locul unde se întâlnesc, unde cele vechi întâlnesc cele noi și cele noi sunt descoperite, este în Templu, locul în care Iisus este adus ca jertfă.

Am auzit seara trecută în lecturile de la Isaia că în Templu a văzut Isaia pe Domnul slavei pe tron. El a profețit că același Domn va fi cinstit de nimeni alții decât de egipteni, simbolul biblic al păgânilor ostili Israelului și Dumnezeului lor!
Acum se împlinesc aceste cuvinte: Hristos este adus la Templu și Se odihnește pe mâinile bătrânului ca pe un tron; slava lui Israel a răsărit în Hristos, Care este lumina revelației pentru păgâni.
Acum că Israel și-a îndeplinit sarcina de a aduce în lume pe Mesia, Simeon poate să se ducă în pace: făgăduințele date lui Avraam la început, despre chemarea adresată neamurilor, sunt acum împlinite. În sămânța lui Avraam toate neamurile lumii sunt binecuvântate acum.

Vârsta înaintată a bătrânului drept și a prorociței arată trecerea vechilor obiceiuri, a ritualurilor și prescrierilor, pentru că acestea nu au fost decât, așa cum spune Apostolul, o umbră a lucrurilor bune care aveau să vină; în timp ce realitatea îi aparține lui Hristos, Cel Care a fost primit în brațele bătrânului, Cel Care avea să fie cauza căderii și ridicării multora din Israel, Care revarsă asupra noastră harul învierii, noua creație.

Toate acestea, și mai multe decât acestea, le vede bătrânul și Dreptul Simeon. El vede cu duhul durerea care va răni pe cea care a născut fără durere pe Fiul lui Dumnezeu. El înaintevede că pruncul va fi un semn de împotrivire, dar un semn care prin aceasta dă la iveală gândurile inimilor noastre.
Astăzi prin urmare, stând în Templu cu Simeon, ajungem cu adevărat la împlinirea mișcării lui Dumnezeu către noi, astfel încât putem spune și noi: slobozește-ne în pace, pentru că slava Domnului s-a arătat, luminându-i pe cei care stăteau în întuneric.

Dar dacă mișcarea lui Dumnezeu către noi este împlinită astfel, mișcarea noastră începe acum: trebuie să începem săne îndreptăm privirile spre călătoria noastră spre Ierusalim. Dacă această mișcare a lui Dumnezeu spre noi este cu adevărat lumină care vine în lume, luminându-i pe cei care stau în întuneric, atunci sunt mai multe aspecte pe care ar trebui să le avem în vedere.
Mai întâi, aceasta înseamnă că trebuie să recunoaștem că într-adevăr noi suntem cei care am stat în întuneric. Doar acum, în lumina lui Hristos, putem începe să realizăm cât întuneric a fost în lumea noastră presupus iluminată și în comportamentul nostru prea omenesc, oricât de decent ar fi părut.

Al doilea aspect ar fi că, începând să lăsăm lumina Lui să strălucească peste noi și în noi, cu siguranță vom începe să înțelegem ce însemnă că El este un semn de împotrivire, care descoperă gândurile inimilor noastre. Pentru că de îndată ce începem să încercăm să stăm sub acest semn, vom găsi cu siguranță toată acea rezistență apărând la suprafață, toate motivele, gândurile inimilor noastre care de obicei rămân neconștientizate, toate scuzele pentru a face altfel, sau cu mai puțin entuziasm și zel, sau poate să începem mâine. Cu alte cuvinte, lumina care ni se dă ne ajută să ne vedem pe noi înșine așa cum suntem cu adevărat, faptă despre care Sf. Isaac spune că este mai mare decât aceea de a învia morții.

Aceasta este calea noastră spre Golgota.

În cele din urmă, deși ne-a fost dat să vedem mult mai multe decât Simeon – în mod repetat, în fiecare an, am fost prezenți la Nașterea lui Hristos, la Botezul Său, la Pătimirea și Învierea Sa – totuși încă nu am început cu adevărat să-L vedem pe Domnul așa cum L-a văzut Simeon: să cunoaștem că El este cu adevărat odihna noastră, odihna noastră veșnică; să găsim în El pacea care ne ține în liniște în furtunile mări ivieții; să ne odihnim în El în loc să fim vânturați dintr-o criză într-alta, de la o rană emoțională la alta; şi să ne concentrăm atenția asupra Lui, mai degrabă decât asupra gândurilor care ne preocupă, fiecare dintre ele părând atât de important și conducându-ne la acțiuni de dependență, pe care știm că le vom regreta.

Lumina lui Dumnezeu este cu adevărat și pacea lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca să învățăm ca și Simeon să-L întâmpinăm pe Iisus în Templu, ca să găsim în El împlinirea dorinței inimii noastre, și să ajungem să cunoaștem mila și pacea Lui.

Pr. Prof. JOHN BEHR

extras din volumul „Crucea lucrează în lume”, pe care îl puteți găsi în linkul de mai jos

https://edituradoxologia.ro/crucea-lucreaza-lume-omilii-pentru-perioadele-liturgice-de-peste