DUMNEZEU ESTE CU NOI - Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului

 

† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAȘILOR ȘI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI
Iubiților preoți din parohii, cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iașilor: har, bucurie, iertare și ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare!” (Luca 2, 10)

Iubiți frați preoți, Cuvios cin monahal, Drept-slăvitori creștini,

Prin mila lui Dumnezeu, iată-ne ajunși, din nou, la sărbătoarea cea mare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Suntem la capătul unui an care a tulburat profund viața întregii lumi. Epidemia ivită în iarna trecută a adus multă durere, teamă, confuzie și neliniște în sufletele noastre. Oameni dragi nouă ne-au părăsit pe neașteptate, mutându-se la cele veșnice, unii au trecut prin chinurile cumplite ale
bolii, iar alții se tem de îmbolnăvire și, implicit, de moarte.

Mai greu de dus decât toate este nesiguranța zilei de mâine cu tot ceea ce presupune ea. În mod special, trăim incertitudinea că această epidemie se va încheia în curând, motiv pentru care ne vedem din ce în ce mai slabi în fața restricțiilor care ne-au schimbat viața. Toate aceste neliniști și dureri pot fi copleșitoare pentru om și îl pot zdrobi mai ales atunci când, pentru el, singura realitate este lumea aceasta. Omul credinței știe însă că, oricât de grele îi sunt obstacolele și încercările vieții, există întotdeauna o speranță, iar speranța este Dumnezeu.

Iubiți frați și surori întru Hristos-Domnul,

Nașterea lui Hristos reprezintă un moment istoric concret, petrecut în urmă cu 2020 de ani. În același timp, el rămâne mereu actual, mereu viu și prezent. Aceasta deoarece „Iisus Hristos, ieri, și azi, și în veci, este același”, ceea ce înseamnă că tot ceea ce a săvârșit odinioară Hristos este pururea lucrător în viața noastră, indiferent de timp și loc. Fiul lui Dumnezeu Se naște ca om în ieslea Betleemului pentru a ajunge la cea mai mare apropiere față de noi. Făcându-Se om, asemenea nouă, Hristos-Domnul ni-L descoperă pe Dumnezeu așa cum este El, adică iubire nemăsurată, „pentru că Dumnezeu este iubire”. Iubirea lui Dumnezeu s-a arătat pe deplin prin Întruparea Fiului Său: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Hristos-Domnul Însuși așa de mult iubește lumea încât Se răstignește, moare și înviază pentru că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi”.

Prin Întruparea și Nașterea lui Hristos, Dumnezeu vine la noi. „Cercetatu-ne-a pe noi de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, rostește cântarea Bisericii în aceste zile, și cei din întuneric și din umbră am aflat adevărul că din Fecioară S-a născut Domnul”. Mântuitorul Hristos vine la noi pentru a ridica „păcatul lumii”, adică toată povara și suferința cauzate de îndepărtarea de Izvorul vieții, Care este Dumnezeu.

El vine într-o lume dezorientată, neputincioasă, cuprinsă de patimi, de deznădejde și de frică, o lume aflată în „latura și în umbra morții”, și ne adresează cuvânt de nădejde și de mângâiere: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea”; „Eu sunt; nu vă temeți!”; „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi”; „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi”. Dar cuvântul lui Hristos nu este un simplu îndemn omenesc, psihologic, menit doar să liniștească sau să ne facă să uităm pentru o clipă de necazurile și durerile noastre. El este izvor de viață și de putere. Hristos devine sens în viață, călăuză în întortocheatul drum al existenței umane, lumină și adevăr. Pe măsură ce urmăm lui Hristos, viața Lui devine viața noastră, iar viața noastră devine viața Lui. În contextul acestui uimitor schimb de vieți între Dumnezeu și om se formează omul cel adevărat, „omul tainic al inimii”, „omul duhovnicesc”, crescut „nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt”.

Un asemenea om, spre a cărui statură suntem chemați să tindem cu toții, înțelege cu adevărat ceea ce se întâmplă cu lumea, cu Țara și Biserica. Epidemia actuală, consecințele acesteia pentru viața noastră și a lumii, provocările pe care le naște, toate primesc pentru el o înțelegere, o direcție, o lumină.

Iubiți credincioși și credincioase,

Din perspectiva veșniciei, vremurile pe care le trăim, cu toată durerea lor, au și o latură bună: ne ajută să ne vedem pe noi înșine unde ne aflăm de fapt în raport cu Dumnezeu și cu oamenii. Dacă suntem onești, vom descoperi în noi prea puțină credință și nădejde în Dumnezeu, prea puțină dragoste și înțelegere față de semeni, mult egoism, multă alipire de lumea aceasta. Această constatare pe care o facem în perioada acestei epidemii poate fi o șansă de a pune începutul cel bun în viața noastră, de a reconsidera sistemul nostru de valori și de a ne angaja cu mai multă determinare pe calea către Dumnezeu și către aproapele.

Calea către o viață cât mai autentică, în duh de smerenie, de rugăciune și de pocăință, înseamnă împlinirea voii lui Dumnezeu, Care „este ascuns în poruncile Sale, iar cei care Îl caută pe Domnul, Îl găsesc în măsura împlinirii lor”. Împlinirea voii lui Dumnezeu, exprimată prin porunci, nu poate fi înfăptuită altfel decât cu ajutorul harului lui Dumnezeu, care ne este împărtășit prin Sfintele Taine. De aceea, avem nevoie de Sfânta Liturghie, de spovedanie și de primirea Dumnezeieștii Împărtășiri cu Trupul și Sângele lui Hristos. Mulți dintre cei credincioși, în toată această perioadă, din teama îmbolnăvirii, nu s-au mai spovedit și nu s-au mai împărtășit. Ce poate însemna însă viața noastră fără Dumnezeu? „Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” Ce-i folosește omului să-și conserve viața aceasta fără perspectiva veșniciei?

O viețuire cât mai autentică înseamnă o legătură strânsă cu Dumnezeu prin rugăciune. În măsura în care inima noastră se lărgește, cuprinzând în rugăciune tot mai mulți dintre semenii noștri – chiar și pe cei care ne voiesc răul sau ne urăsc – viața dumnezeiască își face tot mai mult loc în noi și, odată cu aceasta, puterea răbdării în suferințe, o viață de familie cât mai curată și, desigur, biruința asupra morții –„vrăjmașul cel din urmă”.

Drept-slăvitori creștini,

Aflați în atmosfera sfântă a sărbătorii Nașterii Domnului, să ne lăsăm cuprinși de taina coborârii lui Dumnezeu la noi. Să-L rugăm să ne dăruiască mai multă credință, mai multă nădejde și mai multă dragoste, pentru ca, la rândul nostru, să răspândim celor din jur bucurie, curaj și mângâiere sufletească.

Dumnezeu să ne cuprindă pe toți în mila iubirii, iertării și binecuvântării Sale pentru a glăsui împreună cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Vă doresc tuturor o sărbătoare a Nașterii Domnului cu multă pace și cât mai multă bucurie în suflet! Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, izvor de mâgâiere în vremuri grele, să ne fie ocrotitoare în Noul An, rugându-L pe Hristos-Domnul să ne dăruiască sănătate, vindecare de boală, curaj în greutățile vieții, împliniri frumoase în viața proprie, a familiei, a Bisericii și a Neamului.

Al vostru părinte și frate împreună lucrător în Via Bisericii lui Hristos,

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei