Darul tăcerii

 

Tăcerea îl învaţă pe artist să asculte – ea creează în lăuntrul lui spaţiu pentru a descoperi gânduri ascunse şi pentru a întâlni taine. A fi tăcut, înaintea oricui şi a oricărui lucru, este un act de smerenie. Contrariul a ceea ce crede cultura noastră, smerenia (inferioară doar iubirii) este cea mai puternică virtute a omului. Tăcerea naşte smerenia, iar smerenia naşte adevărata încredere, deoarece îşi cunoaşte propria slăbiciune.

Smerenia nu are nici un motiv pentru a se ascunde sau a se autofalsifica. Prin urmare, tăcerea îl învaţă pe artist cum să spună adevărul. Îi îngăduie să fie într-o stare de uimire reverenţioasă faţă şi de altceva, în afară de propria persoană. Ea dezvăluie singurătatea şi dorinţele sale. Ea îl aduce înapoi la începutul a ceea ce-l face pe el să fie cine este: o persoană incredibil de fragilă şi totuşi tainic iubită peste măsură.

Părinţii deşertului învăţau că acele cuvinte grăite din tăcere au o valoare autentică. Cuvintele care se nasc din zgomotul şi din anxietatea lumii nu sunt decât caricaturi ale cuvintelor adevărate. Gândiţi-vă, de exemplu, la acel joc copilăresc în care se repetă acelaşi cuvânt din nou şi din nou, până ce îşi pierde întreaga semnificaţie şi sună cu totul pustiu. Efectul tăcerii este contrar. Ea redeşteaptă puterea cuvintelor, precum Mormântul înaintea Învierii sau precum cerul nopţii înaintea unui răsărit strălucitor. Sfântul Ignatie al Antiohiei spune: „Cel care cunoaşte cu adevărat rostirile lui Iisus va putea să înţeleagă şi tăcerea Sa şi să ajungă astfel la deplina maturitate duhovnicească, şi astfel cuvintele sale vor avea puterea faptelor, iar tăcerile sale importanţa grăirii”.

Tăcerea este un medicament curăţitor. Artistul are nevoie de tăcere pentru a vedea şi a auzi aşa cum trebuie – pentru a-şi recupera adevărata sa fire. Această invitaţie la tăcere este un dar din iubire care-l va călăuzi neîncetat la o curăţie a inimii mai adâncă şi la înţelegere. Artistul este conştient că numai cei curaţi cu inima Îl vor vedea pe Dumnezeu (vezi Matei 5, 8). Aşa cum spune Psalmistul David: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmi 45, 10)*. În tăcerea rugăciunii, artistul întâlneşte taina Iubirii şi adevărata sa identitate.