Eşti aici

Copiii Sfintei Cuvioase Parascheva!
 

13 Octombrie 2021

Este greu să exprimi în câteva cuvinte iubirea de sute de ani pe care poporul român a purtat-o și a arătat-o frecvent Sfintei Cuvioase Parascheva. Respectul față de sfinți, pe care-l manifestă orice credincios, se transmite din generație în generație în familie, în Biserică și, uneori, în școală. Nu există zi în care Sfânta să nu primească vizitatori, tot timpul găsim rânduri de oameni diferiți, dar uniți de credința că Sfânta este vie.

Cele 11 volume apărute la Editura Doxologia sunt parcă prea puține față de dragostea imensă a milioanelor de oameni care de-a lungul celor 380 de ani s-au închinat cu credință Sfintei Ocrotitoare a Moldovei. Sunt puține, dar mijlocesc întâlnirea cu sfințenia. Citind despre viața și binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, aducerea moaștelor ei din Constantinopol în capitala Moldovei, nu poți să rămăi indiferent și vii la Iași să vezi și tu minunea.

Oamenii vin des la ea, pentru că aici găsesc o alinare unică în lume. Vin pentru că aici este un om care s-a întâlnit cu Hristos și a rămas cu El pe vecie. Lângă Racla Cuvioasei Parscheva lacrimile se îmbrățișează cu zâmbetele și împreună înalță rugăciuni către cer. Mâna Sfintei este tot timpul caldă, iar cei care o ating cu credință primesc mângâiere, asemeni unui copil care-și trage mama de mână pentru puțină atenție și dragoste. Aceștia suntem noi, copiii Maicii Parascheva de la Iași.

Citește alte articole despre: Sfanta Cuvioasa Parascheva