Drept dovadă că blestemul cel rostit pe nedrept nu se lipește de nimeni, ci se întoarce de unde a ieșit, vă amintesc despre o întâmplare minunată, care a avut loc în țara noastră, pe vremea când era domnitor Cuza Vodă, iar la Episcopia de Râmnic păstorea Sfântul Episcop Calinic.
Un lucru însă trebuie știut: că de la cel care are năravul blestemului se depărtează blagoslovenia (cum zice Sfântul Prooroc David) și niciodată nu procopsește, căci blestemul nu este altceva decât izgonirea darului. Drept dovadă că blestemul cel rostit pe nedrept nu se lipește de nimeni, ci se întoarce de unde a ieșit, iată, vă amintesc despre o întâmplare minunată, care a avut loc în țara noastră, pe vremea când era domnitor Cuza Vodă, iar la Episcopia de Râmnic păstorea Sfântul Episcop Calinic (care se prăznuiește in ziua de 11 Aprilie).
Într-o duminică, Sfântul Ierarh Calinic mergea cu trăsura de la Râmnicu Vâlcea spre Mănăstirea Frăsinei. Era pe la sfârșitul lui Aprilie, când se terminase cu aratul și semănăturile începeau să înverzească. Însă mare i-a fost mirarea Sfântului Episcop, când a văzut pe un om arând în ziua de Duminică. Din râvna lui cea mare pentru lege, Episcopul s-a tulburat cu duhul și a zis în gândul lui; „Blestemat să fie cel care necinstește ziua Domnului!” (cum zice la Sfânta Scriptură). În clipa când a cugetat Sfântul acestea, un diacon (care era cu el în trăsură) a văzut cum a ieșit o limbă de foc din gura Prea Sfințitului. Și privind cu mirare, a observat că limba cea de foc a zburat asupra omului care lucre pe ogor, l-a înconjurat de trei ori și pe urmă s-a întors iarăși în gura Sfântului Calinic.
Diaconul n-a îndrăznit ca să spună chiar atunci cele văzute, ci mai târziu, când au ajuns la mănăstire. Auzind Sfântul despre vedenia diaconului, a înțeles îndată că aceasta s-a făcut pentru cugetarea lui. Cuvintele care le-a rostit în mintea lui, au fost ca o legătură pentru creștinul care lucra sărbătoarea. Dar pentru că limba de foc nu s-a oprit la țăran, ci s-a întors înapoi, pentru aceasta Sfântul a socotit că omul este nevinovat. Deci, a trimis imediat după o slugă ca să cheme la mănăstire pe țăran, căci nu era departe ogorul lui. Țăranul a venit cu multă frică și căzând la picioarele Episcopului, se ruga ca să-l ierte. Atunci, Sfântul Episcop l-a întrebat ce nevoie mare l-a silit ca să lucreze Duminica.
Bietul creștin a mărturisit cu lacrimi că n-a făcut aceasta din defăimare sau din necredință, ci din multa lui strâmtorare și sărăcie. Căci zicea el: „Cât a fost vreme de arat, nimenea nu s-a îndurat ca să-mi dea plugul cu boii ca să-mi ar și ogorul meu. Abia astăzi, când toți sătenii au terminat treaba și dobitoacele sunt slobode, am putut găsi și eu un plug cu o pereche de boi (fără plată) la un vecin și pentru asta am ieșit la treabă, căci trecea vremea aratului și am casă grea, neavând cu ce plăti lucrul”.
Acestea le zicea bietul țăran cu lacrimi de umilință și se vedea că avea frica lui Dumnezeu în inimă și multă căință. Din povestirea lui a cunoscut Sfântul Calinic că Dumnezeu, pentru multa lui sărăcie, nu i-a socotit păcatul și pentru aceasta nici blestemul nu s-a lipit de el, ci s-a întors înapoi, ca o pasăre care nu află adăpost. Deci, i-a citit omului o moliftă de dezlegare și dându-i un ajutor, l-a slobozit cu pace.
Însă din ziua aceea se păzea Sfântul Ierarh Calinic de a nu rosti sau de a cugeta vreun cuvânt de legătură. Și sfătuia pe toți clericii săi, ca să fie și ei cu pază despre aceasta. Iar dacă vreunul ar fi rostit cuvinte grele (de legătură) asupra cuiva, atunci el singur, adică preotul, să aibă grijă să-l dezlege cât este în viață. Căci, zicea Sfântul, la ziua judecății, din mâna lui se va cere sufetul celui care a fost legat (dacă legătura a fost pe nedrept).
Din întâmplarea aceasta se vedea cât de mare putere au cuvintele persoanelor sfințite, când sunt rostite din râvnă pentru Dumnezeu și pentru Sfânta Credință. Dacă Prea Sfințitul Calinic a gândit numai la greutatea osândei pentru cei care defăima ziua Domnului și îndată s-a văzut pară de foc ieșind din gura lui, să ne gândim, deci, cu cât mai greu cad cuvintele celor sfințiți, când sunt chiar rostite asupra celor vinovați.
Fragment extras din cartea : „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...”. Opere complete. Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul
