Nu uitați, este necesar ca disciplina să fie educată treptat, zi de zi, și ea numaidecât își dă rodul ei: trebuie răbdare și înțelepciune! Iubiți-vă corect copiii! Ei sunt bucuria și fericirea dumneavoastră!
Drag părinte, mamă, tată,
1. Dacă copilul plânge: mângâie-l! Violența nu îi oprește durerea și nu-l face mai înțelegător.
2. Când copilul vrea să te sărute, lasă totul, mâncare, activitate, hobby, carte și cuprinde-l cu toată dragostea.
3. Dacă copilul îți rupe din cărți, jurnale – asta înseamnă că el creează; dă-i și un creion!
4. Dacă desenează pereții – bucură-te că are talent, merge, vede, e sănătos și voios.
5. Dacă copilul mănâncă în pat – e pentru aceea că așa faci și tu! Dar așa am făcut și când eram copii, tare bună era pâinea „de la iepure”! Totuși disciplina în familie este binevenită!
6. Când copilul în joacă ți se urcă în cap, te trage de păr, te mușcă, să știi că iubirea lui e nemărginită pentru tine. Lasă lumea lui să fie plină de manifestarea dragostei!
7. Dacă copilul a spart vesela, în primul rând uită-te dacă nu s-a accidentat, apoi fii mai precaut, că vina e a părinților: el doar descoperă.
8. Când copilul spune că îi este frică, înseamnă că nu crede în îngerașul păzitor. Fă-i cunoștință cu el!
9. Dacă copiii sunt plângăcioși, neascultători și răutăcioși, înseamnă că în familie, între părinți, este lipsă de dragoste. Înmulțiți dragostea între părinți, dar și față de copii!
10. Dacă copiii te obosesc, să fii plin de bucurie pentru că îi ai! Iar acesta e cel mai important lucru!
- 19 RON