Eşti aici

hramul sfintei Cuvioase
 

Doi Sfinți Tămăduitori la Iași

În fiecare an, sute de mii de pelerini vin la Iași să o întâlnească pe Sfânta Parascheva și să aducă laude lui Dumnezeu, Care este „minunat întru sfinții Săi”. Anul acesta, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase, sunt aduse spre închinare, de la Mănăstirea Sfântul Pavel, din Muntele Athos, moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

Putem spune că a devenit cu adevărat o tradiție ca în fiecare an să punem înaintea cititorilor noi titluri dedicate Sfintei Parascheva și Sfinților care poposesc la Iași cu ocazia hramului.