cinstirea sfintilor

 

Dacă, din toată frumusețea și stranietatea aceasta fermecătoare a Ortodoxiei, am înțeles doar că: dacă faci treabă de Sfântul Haralambie, te vei îmbolnăvi; dacă mergi la coasă de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, vine grindina peste recolta ta; dacă aduni fânul de Sfântul Foca (apropo: phokē în greacă nu înseamnă foc, ci focă), acesta îți va incendia gospodăria, atunci credința noastră nu-i decât o biată superstiție și o frică de moarte, în loc să fie o „urmare a lui Hristos prin cuvânt și faptă” și o „cugetare dreaptă, neprihănită în Sfânta Treime” (Sfântul Ioan Scărarul, Scara, I, 6), o

Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaștele sfinților, care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine și dau la iveală mir cu bun miros. Nimeni să nu fie necredincios! Dacă prin voința Lui Dumnezeu a izvorât în pustie apă din piatră tare și din falca măgarului apă pentru Samson căruia îi era sete, este de necrezut ca să izvorască mir binemirositor din moaștele mucenicilor? Cu niciun chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu și cinstea pe care o au sfinții de la Dumnezeu.