Seara după ce toţi ai casei se culcau, el ieşea pe ascuns şi mergea la o bisericuţă din afara satului ca să se roage la Sfânta Parascheva. Acolo făcea multe metanii, aşa cum obişnuia şi mama sa, şi se ruga multe ceasuri, după care se întorcea acasă fără ca nimeni să-şi dea seama.
Dacă aș fi întrebat care era cea dintâi impresie pe care și-o forma cineva văzându-l pe Părintele Iacov, aș răspunde: bunătatea sa nemărginită, smerenia profundă și iubirea neprefăcută.
Puteai recunoaște prezența harului lui Dumnezeu în fiecare amănunt al vieții Părintelui Iacov. Cu iubirea și cu smerenia sa, Părintele putea să mute munții din loc, adică atingea sufletele oamenilor și îi făcea să se schimbe.
Viu este Domnul Dumnezeul nostru! Acestea erau cuvintele Părintelui, aceasta să fie și nădejdea...
