Eşti aici

Calendar
 

Acest calendar de birou cuprinde cuvinte din înțelepciunea Maicii Siluana Vlad, extrase din cărțile și din răspunsurile date pe site-ul Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Banii strânși din vânzarea calendarului vor fi folosiți la construcția Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul”, în care va viețui obștea pe care Maica Siluana a format-o și a călăuzit-o până la plecarea sa la Domnul.

Calendarul „Călăuze duhovnicești 2024” de la Editura Doxologia este creat pentru a ne oferi în fiecare lună o pildă de trăire duhovnicească, pornind de chipul blând și plin de rugăciune al unuia dintre cei 12 îndrumători pe calea către Dumnezeu.

În 2022 se împlinesc 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț și 1000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog, doi mari Sfinți ai Bisericii noastre, care au avut un rol important în reînnoirea vieții spirituale și care au lăsat urmașilor o moștenire prețioasă în ceea ce privește modul în care fiecare dintre noi putem să cultivăm relația cu Dumnezeu prin rugăciune.

Calendarul Bunicului este o nuvelă, un poem rostit dintr-o răsuflare, scris la prima mână cu ardența și pasiunea trăirii Evangheliei și a bucuriei Învierii, un exercițiu de admirație pentru satul românesc și muzica veșniciei sale. Această nuvelă este de fapt o pledoarie pentru frumusețea și mireasma copilăriei, paradisul-pierdut al fiecăruia dintre noi.