„Ţinutul Botoşanilor a rodit din cele mai vechi timpuri mulţimi de sfinţi, roade ale Duhului Sfânt, prin care Biserica lui Hristos s-a îmbogăţiti neîncetat cu ierarhi, preoţi, monahi şi monahii, născuţi în aceste locuri binecuvântate.
Cununa Bisericii Ortodoxe nu este lipsită de numele mărturisitorilor din această zonă. În lucrare sunt prezentate vieţile a şapte părinţi monahi, patru monahii şi a unei surori, cu toţii nevoitori în mănăstiri renumite de pe meleagul...
Eşti aici
duhovnicesti
Sfântul Anastasie Sinaitul (aprox. 630 – † 700) este unul dintre autorii încă foarte puțin cunoscuți și valorificați în spațiul românesc. Opera sa teologică însă îi asigură un loc de cinste între Părinții secolului al VII-lea, alături de Sfinții Maxim Mărturisitorul, Ioan Scărarul, Sofronie al Ierusalimului sau Ioan Moshu. Volumul de față cuprinde traducerea celor două colecții de povestiri duhovnicești ale sale (CPG 7758), a căror autenticitate a fost recent...