Adesea, în nopți de nesomn, în nopți de viscole sufletești, am călătorit cu gândul spre sihăstria din adâncul ascuns de munte, trecând pe la peștera lui Anatolie, stând de vorbă cu preacuvioșii Nicanor și Agatanghel, pătruzând în biserica tăcută și chemătoare sau urcându-mă, pe culme, în lumina atotbiruitoare și vorbind cu tinerii plini de voie bună, care se duceau în căutarea Frumuseții. Și din toate luam puteri, cu care să birui amenințarea răului.
Eşti aici
povestiri
Această carte a adunat gânduri, idei pe care le-am întâlnit la autori consacrați, precum Antoine de Saint-Exupéry, Constantin Noica și mulți alții. Sunt învățăminte cu tâlc, pe care le împărtășesc și cu cei mari. Celor mici le-am adunat cuvinte duhovnicești de la mari Sfinți și Părinți ai Ortodoxiei, ca să se zidească la temelia conștiinței lor. Tot pentru ei am strâns povețe din Sfânta Scriptură, din Filocalie, dar și din alte cărți, pentru a descoperi și înțelege cele zece porunci dumnezeiești ce ne călăuzesc viața spre mântuire.
Georgeta Ghenea...
Hei, copile! Da, tu! Vrei să asculţi o poveste? Îţi voi spune o poveste foarte amuzantă! Mai întâi trebuie să-ţi spun că această poveste este specială pentru că tu ai un rol important în ea. Tu va trebui să reţii anumite cuvinte. Ești de acord? Foarte bine. Reţine că va trebui să repeţi anumite cuvinte! Să începem!
Sfântul Anastasie Sinaitul (aprox. 630 – † 700) este unul dintre autorii încă foarte puțin cunoscuți și valorificați în spațiul românesc. Opera sa teologică însă îi asigură un loc de cinste între Părinții secolului al VII-lea, alături de Sfinții Maxim Mărturisitorul, Ioan Scărarul, Sofronie al Ierusalimului sau Ioan Moshu. Volumul de față cuprinde traducerea celor două colecții de povestiri duhovnicești ale sale (CPG 7758), a căror autenticitate a fost recent demonstrată.


