Promoție „Călăuze duhovnicești spre Înviere”, săptămâna a 7-a din Post
În această săptămână vă propunem spre lectură următoarele volume:
Nu aveți produse în coșul de cumpărături.
În această săptămână vă propunem spre lectură următoarele volume:
Asemenea celor patru anotimpuri ale anului, cele patru posturi de peste an sunt şi ele anotimpuri duhovniceşti, rânduite înaintea unor mari evenimente din viața Bisericii, pentru a ne pregăti şi înnoi sufletele. Între ele, Postul Mare, al Sfintelor Paşti, ocupă un loc cu totul deosebit, loc evidențiat şi prin modul în care este numit în imnografia creştină: calea mântuirii, vremea luptelor duhovniceşti, maica curăției sau usile pocăinței.
Importanţa lucrării de faţă o reprezintă revalorizarea învăţăturii Părinţilor Bisericii despre lacrimi. Plânsul pentru păcatele săvârşite curăţă sufletul celui ce se pocăieşte şi limpezeşte ochii săi duhovniceşti. Această realitate era cunoscută şi trăită de Părinţii deşertului, după cum o arată şi apoftegmele din Pateric: „Să plângem fraţilor! Ochii noştri să verse lacrimi înainte ca să ajungem acolo unde propriile lacrimi ne vor arde trupurile” (Macarie Egipteanul) sau „Roagă-te mai întâi pentru darul lacrimilor, pentru ca prin plâns să-ţi înmoi asprimea...