Eşti aici

Activități pentru copii în Săptămâna Patimilor
 

14 Aprilie 2020 Caleb Shoemaker

Pe măsură ce ne apropiem de Paști, slujbele se intensifică și la fel ar trebui să se intensifice implicarea familiei noastre în viața duhovnicească. Experiența ortodoxă a Săptămânii Mari și a Paștilor ne vorbește despre întreaga istorie a mântuirii noastre și de aceea ar trebui să avem mare grijă să îi facem pe copiii noștri să înțeleagă lecturile care se fac în aceste zile, și mai ales Pogorârea la iad și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

 

Luni și marți în Săptămâna Mare: slujbele Mirelui

Slujbele Bisericii din aceste zile sfinte se concentrează pe pregătirea și așteptarea venirii Domnului nostru. Se vorbește despre Hristos ca despre Mirele care vine, Care Se alătură miresei Lui, Biserica, la marea și sfânta sărbătoare a Paștilor care urmează (atât această sărbătoare de Paști pentru care ne pregătim, cât și sărbătoarea finală de Paști, de la sfârșitul veacurilor, când vom fi uniți în mod desăvârșit și pe vecie cu Domnul nostru).

Slujbele noastre vorbesc despre pilda celor zece fecioare, care se găsește în capitolul 25 al Evangheliei de la Matei. Citește pilda împreună cu copiii tăi și discută despre ideea că cele zece fecioare (care ne reprezintă pe noi toți) așteaptă venirea Domnului – nu știm exact când va veni, dar ne dorim să fim pregătiți ca să ne alăturăm Lui. Uleiul pe care fecioarele îl duc în candelele lor reprezintă faptele care ar trebui să ne însoțească credința. Fără acest ulei, fără aceste fapte, nu vom fi pregătiți să ne alăturăm Mirelui atunci când va veni.

Luni și marți în Săptămâna Mare pot fi ocazii bune să construiți o candelă cu ulei. Candelele cu ulei sunt destul de simplu de realizat și astfel veți avea o frumoasă demonstrație vizuală pentru tema centrală a acestor zile.

Candelă cu ulei:  pahar din sticlă, ule, plută și fitil.

Puneți fitilul în plută, conform instrucțiunilor. Puneți ulei în pahar și așezați pluta cu fitil deasupra. Aprindeți fitilul.

Miercurea Mare: Sfântul Maslu și vindecarea duhovnicească

Sfânta Biserică continuă imaginea uleiului ca mijloc de manifestare a milosteniei și a compasiunii cu slujba Sfântului Maslu, care este săvârșită în majoritatea Bisericilor Ortodoxe în Miercurea Mare. În această Sfântă Taină ne rugăm pentru vindecarea sufletului și a trupului și pentru iertarea păcatelor, iar fiecare participant este uns cu ulei, căci uleiul nu reprezintă doar gesturile noastre de iubire și compasiune, așa cum am învățat în Lunea Mare și Marțea Mare, ci reprezintă mila lui Dumnezeu care se revarsă peste noi. Așa cum samarineanul milostiv a turnat ulei peste rănile bărbatului pe care îl găsise rănit pe marginea drumului, Dumnezeu toarnă uleiul Său vindecător peste rănile și bolile noastre. După slujba de Sfântul Maslu (poate la momentul rugăciunilor de seară), îi poți unge pe copii cu ulei din candelă, amintindu-le că uleiul reprezintă mila, dragostea și compasiunea.

Cruce din plasturi

Atunci când discutăm despre vindecarea din Miercurea Mare împreună cu copiii noștri, am putea realiza o activitate în care ei să facă cruci din plasturi – fie punând doi plasturi cruciș unul peste altul, fie acoperind cu plasturi o bucată de hârtie în formă de cruce.

Rugăciune pentru vindecare

Dacă nu v-ați făcut până acum un pomelnic cu cei bolnavi pe care să îl păstrați în colțul de rugăciune și să vă rugați pentru ei, astăzi este o zi bună să începeți. Puteți pur și simplu să faceți o listă pe hârtie sau puteți să folosiți o tablă pe care să o actualizați permanent. Acesta este de asemenea un moment bun să îți înveți familia o rugăciune pentru cei săraci. Poți găsi o versiune scurtă pe care să o poată memora copiii, iar familia o poate rosti împreună de fiecare dată când cineva se îmbolnăvește (sau când treceți pe lângă un accident pe drum sau auziți sirena unei ambulanțe). Dacă rugăciunea întreagă este prea mare ca să poată fi memorată de întreaga familie, învățați măcar prima propoziție. Întotdeauna puteți să memorați mai mult mai târziu.

Joia Mare

În Joia Mare comemorăm momentul în care Hristos le-a spălat picioarele ucenicilor, instituirea Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină, trădarea lui Iuda, rugăciunea lui Iisus și arestarea Lui în Grădina Ghetsimani. Hristos spală picioarele ucenicilor Am putea să ne spălăm unii altora picioarele în familie în această zi, făcând cu rândul pentru a ne spăla unii pe ceilalți cu smerenie și iubire. Acest exercițiu ne cere să fim suficient de smeriți să atingem picioarele murdare ale cuiva și suficient de vulnerabili să lăsăm pe altcineva să ne spele picioarele. Aceasta deschide calea spre discutarea ideii că trebuie să fim dispuși, în același timp, să slujim și să fim slujiți. Să ceri ajutor și să-l accepți poate fi uneori la fel de dificil ca atunci când te decizi să fii tu cel care ajută.

Cina cea de Taină

Fie că preferați să colorați o icoană, să faceți o dioramă mai elaborată sau chiar să reproduceți scena din plastilină, păpuși sau figurine de jucărie, cerându-le copiilor să facă propria lor versiune a icoanei Cinei celei de Taină, aceasta le va atrage atenția asupra detaliilor. Observăm Biserica adunată împre-ună într-o comunitate iubitoare și pe Hristos care ne binecuvintează. Observăm cum Iuda întinde mâna după pâine, indicând trădarea lui, și cum Ioan își lasă capul pe pieptul lui Iisus, arătând faptul că el este cel mai iubit. Explică-le copiilor că la fiecare Sfântă Liturghie, noi repetăm cuvintele lui Hristos de la Denia din această seară atunci când se sfințesc pâinea și vinul la Prefacerea Sfintelor Daruri.

Creați un potir

Poți găsi în magazine pahare din plastic pentru vin de unică folosință, care sunt potrivite pentru a crea un potir pentru Împărtășanie. Materiale necesare: – câte un pahar de plastic pentru fiecare persoană – vopsea aurie – lipici – pietricele colorate și alte decorațiuni Pictați paharele de vin în auriu. (Spray-ul cu vopsea funcționează cel mai bine, dar orice vopsea aurie va fi bună. Dacă ai copii foarte mici, ai putea să vopsești paharele în auriu mai întâi și apoi să le dai lor.) Decorați potirele cu pietricele colorate, fundițe, cruci din spumă și orice alte decorațiuni potrivite pe care le aveți.

Vinerea Mare

Vinerea Mare, care comemorează Răstignirea lui Iisus Hristos, este una dintre cele mai solemne zile ale anului. Majoritatea parohiilor au slujbe de dimineață până seara și te încurajăm să îți învoiești copiii de la școală și să îi duci la biserică. Slujbele care se fac în această zi sunt ceasurile împărătești, scoaterea Sfântului Epitaf, care prefigurează coborârea de pe Cruce, prohodul. Copiii se vor folosi văzând evenimentele din Vinerea Mare și se vor bucura să participe la decorarea mormântului lui Hristos.

Decorarea mormântului

Fiecare parohie are o masă care servește ca mormânt al lui Hristos, care va fi împodobită cu flori în Vinerea Mare, în așa fel încât, atunci când preoții Îl pun pe Iisus în mormânt, se creează imaginea că mormântul este dătător de viață, deoarece flori noi răsar din el. Dacă nu îți poți duce copiii să ajute la împodobirea mormântului la biserică, ați putea face împreună un mormânt acasă. Veți avea nevoie de: – cutie de pantofi; – flori; – lipici. Lăsând colțurile cutiei intacte, taie bucăți mari în așa fel încât să semene cu un mormânt deschis (baza și partea de sus a cutiei ar trebui să rămână intacte, partea de sus sprijinindu-se pe cele patru colțuri ale cutiei). Lipiți florile pe cutie în orice formă doriți. Opțional, înfășurați o icoană a lui Hristos în pânză albă (așa cum Iosif din Arimateea a înfășurat trupul lui Iisus) și puneți-o în mormânt.

Lângă piciorul Crucii

La Denia de vineri ascultăm cântările ce vorbesc despre Maica Domnului care stătea lângă piciorul Crucii. Ea contempla paradoxul Răstignirii lui Hristos: „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”. Este cu adevărat uimitor faptul că Cel care a creat pământul a fost răstignit de propria Lui creație. Dacă ai copii suficient de maturi, poți să le prezinți aceste teme și să le atragi atenția la ideea că, atunci când a avut în față Omul în Care se găseau în mod desăvârșit curăția și iubirea, omenirea a reacționat atacându-L și omorându-L.

Deși Îl iubim pe Iisus, avem cu toții aceste tendințe, ca uneori să reacționăm cu furie sau cu invidie în fața bunătății. Aceasta este o zi potrivită ca să contemplăm la acele situații și să ne pocăim. Așa cum cântările prezintă imaginea Maicii Domnului lângă piciorul Crucii, putem face împreună cu copiii o activitate în care să își lase lângă piciorul Crucii problemele și păcatele. Materiale necesare: – fâșii de hârtie; – pixuri; – cruce (în mod ideal, una care Îl are pe Iisus reprezentat pe ea) sau icoana Răstignirii.

Invită copiii să își scrie grijile, rugăciunile sau păcatele pe fâșii de hârtie și să le așeze cu rugăciune lângă piciorul Crucii astăzi. Vorbește cu ei despre modul în care ne aducem inimile înfrânte și smerite ca jertfă lui Dumnezeu, având încredere că El ne va vindeca și ne va da viață din belșug.

(text preluat din cartea: Modele pentru biserica de acasă Cum să-ți clădești o familie ortodoxă - În curând la Editura Doxologia)