Eşti aici

EIKON. Imaginea în discursul celor trei Părinți Capadocieni

Traducere: Georgiana Huian
34 LEI
 

            Eikôn este imaginea care nu se expune, ci se spune. Se spune, în dialogurile lui Platon de pildă, că realitatea aparenţei constituie imaginea iconică a ceea ce este. Rolul acestei imagini este de a face vizibilă în arătarea sa realitatea însăşi a ceea ce se arată. Eikôn nu se arată deci pe sine ca imagine, ci arată doar ceea ce poate să semnifice vizibilitatea pe care o întâmpină ochii. Vizibilitatea nici nu mimează, nici nu dezvăluie, ci indică sensul. În ea se ascunde, paradoxal, realitatea lucrului văzut, aşa cum în expresie se ascunde caracterul fiinţei privite.

            Pentru Părinţii Capadocieni, eikôn exprimă posibilitatea, împărtăşită deopotrivă de Dumnezeu, de fiecare om şi de orice lucru creat, de a avea o imagine proprie. Nu o copie sau o reprezentare, ci o imagine proprie, corespunzând identităţii proprii, desăvârşite în cazul lui...

mai mult  +

            Eikôn este imaginea care nu se expune, ci se spune. Se spune, în dialogurile lui Platon de pildă, că realitatea aparenţei constituie imaginea iconică a ceea ce este. Rolul acestei imagini este de a face vizibilă în arătarea sa realitatea însăşi a ceea ce se arată. Eikôn nu se arată deci pe sine ca imagine, ci arată doar ceea ce poate să semnifice vizibilitatea pe care o întâmpină ochii. Vizibilitatea nici nu mimează, nici nu dezvăluie, ci indică sensul. În ea se ascunde, paradoxal, realitatea lucrului văzut, aşa cum în expresie se ascunde caracterul fiinţei privite.

            Pentru Părinţii Capadocieni, eikôn exprimă posibilitatea, împărtăşită deopotrivă de Dumnezeu, de fiecare om şi de orice lucru creat, de a avea o imagine proprie. Nu o copie sau o reprezentare, ci o imagine proprie, corespunzând identităţii proprii, desăvârşite în cazul lui Dumnezeu, sau în aşteptarea desăvârşirii în cazul creaturii. Această imagine proprie întreţine o relaţie vie cu privirea care îi descoperă existenţa atunci când se descoperă totodată pe sine, ca şi cum imaginea privită s-ar oglindi în realitatea intimă a privitorului însuşi, în sufletul şi în cugetul său.

            Dumnezeu vorbeşte în chip vizibil, spune Vasile cel Mare. Vizibilul este deci locul unei reciprocităţi între prezenţa fiinţei şi semnificaţia a ceea ce se arată. Dar revelaţia nu poate avea loc decât în condiţia limbajului, singurul care intermediază păstrând totodată intact absolutul transcendenţei. Deşi îl citează pe Vasile cel Mare, teologii bizantini abolesc condiţia lingvistică primară a imaginii iconice. Icoana devine locul de expunere a lui Dumnezeu sub chipul omului. De atunci, icoana intrigă tot atât pe cât atrage. Deşi vizibilă, ea semnifică prezenţa nevăzutului şi un orizont în aşteptare.

 

            Anca Vasiliu este director de cercetare la Centre National de la Recherche Scientifique (Franța) şi conduce doctorate si proiecte de cercetare la Universitatea Paris-Sorbonne în cadrul Centrului de cercetări asupra gândirii antice, Léon-Robin. A publicat numeroase lucrări de filosofie antică la editurile Vrin, PUF, Garnier, Brepols. În România a publicat în traducere Despre diafan (Polirom, 2010).

mai puțin  -
5
   ( 0 review-uri)
Data apariției: 
2017
Număr pagini: 
346
ISBN: 
978-606-666-632-9
Tip copertă: 
broșată
Format carte: 
16,5 x 23 cm
Culoare interior: 
monocrom

Ai întrebări legate de produs?

Ne poți suna la
0724 550 463
Lasă-ne un număr de telefon
Te sunăm noi!
Vrei să ne trimiți un
email?